joi, 19 mai 2016

"Aripi smulse" de Corina Savu-Recenzie

Autor: Corina Savu
Editura: Absolut
Numar de pagini: 313
  
                                                                Descriere

"Citim un roman în care dragostea se împleteşte cu crima într-un senzaţional periplu al personajelor prin situaţii conflictuale de viaţǎ. Dragostea se contopeşte cu ura, interesul cu altruismul,fericirea cu drama. Alicia, o tânǎrǎ femeie venitǎ dintr-o provincie din Mexic într-un mare oraş al ţǎrii, în urma despǎrţirii de primul iubit, intrǎ într-o încurcǎturǎ din care iese punându-se la adǎpost ca amantǎ a şefului cartelului drogurilor din Juarez. În realitatea lumii ei se întâmplǎ mai multe crime, persoane pe care le cunoaşte sunt ucise. Toate indiciile Poliţiei duc la ea; este arestatǎ şi eliberatǎ, curtatǎ şi dispreţuitǎ chiar de dragostea ei adevǎratǎ: detectivul Carlos Diaz, unul dintre cei mai buni poliţişti din oraş.

În aceastǎ primǎ parte a cǎrţii, cititorul este sedus de o tulburǎtoare poveste a unei femei care îşi doreşte sǎ fie fericitǎ şi iubitǎ, sǎ acceadǎ la statulul de fiinţǎ umanǎ liberǎ şi demnǎ, dar trǎieşte contrariul: acuzaţia de crimǎ, nebunia, viaţa ca o depresie continuǎ."
                                                               Recenzie 

              Am primit pentru recenzie de la autoarea Corina Savu primul ei roman "Aripi smulse", care face parte dintr-o serie cu același nume. Romanul este publicat la editura Absolut în anul 2015.
Acțiunea are loc într-un oraș din Mexic, când Alicia Salazar se reîntoare în oraș după o perioadă de absență. 
               Acțiunea cărții este construită in jurul personajului Alicia care trece prin mai multe acuzații de crimă. Putem spune ca este un roman polițist deoarece Carlos este un respectat polițist care încearcă să dezlege misterele criminale din jurul frumoasei Alicia.

              Singurele personaje pe care m-am putut concenta pentru a le putea urmări parcursul în carte sunt Alicia,Carlos și Ramiro, în rest celelalte personaje nici nu am reușit să le rețin numele sau să-mi dau seama care e treaba cu ele de aceea nu-mi pot spune părerea despre ele. 

               Personajul pe care pot spune că l-am îndrăgit este Ramiro deoarece este o persoană loială Aliciei, care mereu o pune pe ea pe primul loc și mereu încearcă să o protejeze chiar dacă este nevoit să ascundă unele lucruri doar pentru ca ea să fie în siguranță. Dacă aș fi fost în locul Aliciei nu aș fi fost indiferentă la acele gesturi si declarații pe care acesta i le-a făcut.
             
             Să fiu sinceră nu am înțeles mai nimic din acțiunea cărții deoarece mi s-a părut că nimic nu are sens și nu am putut ține pasul cu viteza aleră cu care se derulează întâmplările.

            Personajele mi s-au părut că au reacții exagerate și nu mi-a plăcut deloc personajul Aliciei.
Până acum,în nici o carte nu am avut probleme cu triunghiurile amoroase, dar în această carte nu am mai suportat drama creată de Alicia.

           Nu vă pot spune mai multe despre acțiunea cărții doarece nu am putut fi foarte atenta pentru că sunt foarte multe schimbări de perspectivă pe parcursului unui capitol,care pe mine m-au bulversat.

            Acum să revin la titlul romanului pe care nu l-am găsit deloc potrivit și nici conținutul romanului nu m-a dus deloc cu gândul la titlul ales,coperta și titlul ducându-mă cu gândul la o poveste fantasy.
              Se cunoaște că autoarea este la început dar îi urez mult succes în publicarea următoarelor romane și în îmbunătățirea stilului ei de a scrie.
                                             ✿Nota mea
            Am oferit romanului 3 steluțe chiar dacă nu prea a fost pe gustul meu dar mi-a făcut plăcere să-l citesc fiind o lectură ușoară.


                                              ✿Citate
"Vedea o umbră ce privea înapoi, în trecut, pentru că nu avea putere de a vedea viitorul."

"Când inima unui bărbat este rănită, este dificil să mai aibă încredere, dar nu imposibil."

"Când lumea stă pitită sub mantaua întunericului, oglina minții este precum cerul pe fața căruia gândurile sclipesc ca stelele."

"Aripi de îngeri înconjurau orașul și in spatele ferestrelor închise existau secrete și frământări."

"În infern se ajunge cu pași mici care se adună."

Un comentariu: