miercuri, 20 aprilie 2016

"Al 5-lea val" de Rick Yancey-Recenzie


Descriere:O invazie extraterestră distruge omenirea în patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru că de data asta puţinii pământeni rămaşi în viaţă nu ştiu nici măcar ce îi ameninţă, cu atât mai puţin cum să înfrunte pericolul. Cassie, o adolescentă curajoasă de 16 ani, are o singură dorinţă: să îşi salveze frăţiorul – iar pentru asta nu se dă în lături de la nimic.

Înaintea atacului, Ben Parish era un băiat obişnuit, dintr-un liceu obişnuit. Acum este soldat şi se vede obligat să aleagă între a avea încredere şi a deznădăjdui, între a se supune şi a se răzvrăti, între a-şi face datoria şi a-şi salva prietenii, între viaţă şi moarte.
Romanul lui Rick Yancey este diferit de orice carte sau film despre extratereştri la care vă puteţi gândi. Al Cincilea Val este cu mult mai înspăimântător. Poate pentru că pare atât de plauzibil. Mai aproape de noi decât am vrea să credem. Un roman fascinant, îndrăzneţ, o capodoperă a SF-ului modern.
„Fascinant şi original, Al Cincilea Val este un roman-tsunami care te prinde şi nu-ţi mai dă drumul. O poveste post-apocaliptică despre o invazie extraterestră, cu o eroină inteligentă şi vulnerabilă în mijlocul acţiunii.“-New York Times



Recenzie:Această carte este scrisă din perspectiva a patru personaje:Cassie,Sam-fratele mai mic a lui Cassie în vârstă de 5 ani,Ben-băiatul de care Cassie era îndrăgostită în liceu și despre care se  crede că este mort, Evan-băiatul misterios care o salvează pe Cassie și care o va ajuta să-și găsească fratele.
 
Cassie o adolescentă de 16 ani duce o viață normala până în ziua în care pe cer apare o navă spațială și pune toți oamenii în alertă deoarece nu se cunosc intențiile acestor invadatori. 

Primul val:Stingerea
În acest prim val extratereștrii opresc tot curentul electric de pe glob,nici mașinile,avioanele sau electronicele nu mai funcționează.

Al doilea val:Atacul
În timpul acestu val se dezlănțuiesc forțele naturii care nimicesc tot ce le ies în cale și se vor pierde multe vieți omenești.

Al treilea val:Molima
Cu ajutorul păsărilor extratereștrii reușesc să împrăștie un virus ucigaș care are rata de ucidere de 97% din populația pământului,cei 3% rămași fiind imuni acestui virus.
În timpul celui de-al treilea val mama lui Cassie este infestată și își pierde viața.Tatăl ei,fratele ei Sam și ea fiind imuni acestui virus.
După inmormântare ei se hotărăsc sa meargă în căutarea bazei Wright-Patterson dar ajung într-o tabără de refugiați de unde fratele ei este luat și dus la acea bază de niște soldați împreună cu mulți alți copii iar restul oamenilor din tabara de refugiu au fost exterminați,Cassie fiind singura supravițuitoare.Ea se ascunde în pădure pentru a putea supraviețui în continuare și pentru a nu fi găsită de dronele extraterestre.

Al patrulea val:Amuțitorii
În timpul drumurilor ei regulate după hrană este urmărită și împușcată în picior de un Amuțitor,așa numiții vânători extratereștrii care exterminau orice ființă umană rămasă în viață.Dar întrebarea e de ce Amuțitorul a împușcat-o în picior și nu a anihilat-o pe loc?
Ea este găsită într-o mașină, grav rănită de către Evan. El va avea grijă de ea și o va ajuta să se pună din nou pe picioare.
Dar cine este acest Evan Walker? Toate aceste detalii le veți afla doar cititnd cartea.

În al cincilea val extratereștrii vor să ne facă să luptăm unii contra altora,să ne anihilăm reciproc până nu vom mai rămâne nici unul pe pământ pentru a putea să ne ocupe pămantul.

Țin să precizez că mi-a luat aproape 2 săptămâni să citesc primele 200 de pagini deoarece mi s-a părut puțin lentă acțiunea la început dar și din lipsa timpului.Celelalte 300 de pagini le-am devorat în 2 zile,a fost mai multă acțiune care m-a captivat și care m-a făcut să-mi pun întrebări la care trebuia să le găsesc un răspuns.

Prezentarea din perspectiva mai multor personaje ajută foarte mult la înțelegerea acțiunii cărții.Mi-a plăcut că descrierile au fost foarte bine scrise iar eu mi-am putut imagina acele locuri în detaliu.
Relația care se leagă între Cassie și Evan mi s-a părut puțin forțată deoarece ei nici măcar nu se cunosc iar toată această relație este contra principiului lui Cassie de a nu avea încredere in absolut nimeni.

Cassie ca personaj mi s-a părut ok doar că puțin isterică și paranoia în unele momente.
Personajul meu preferat este Ben deoarece este un personaj puternic care reușește să treacă printr-o pregătire militară foarte drastică,care reușește să-și conducă echipa chiar dacă întâmpină dificultăți și își dă seama de acele lucruri care nu erau înordine.
Ce iubesc la acest personaj este că se sacrifică pentru a-și păstra promisiunea făcută și se întoarce înapoi in bază pentru a-și salva prietenul chiar dacă acest lucru poate însemna sinucidere curată.


Am oferit acestei cărți 4 stele doarece mi-a plăcut stilul autorului și mi-a plăcut ideea cărții.Este o carte bună chiar dacă unele personaje sunt clișeice.Dacă sunteți fani SF,distopii nu trebuie să ratați această carte.



2 comentarii:

  1. Nu am citit pana acum carti SF. Nu zic nu in totalitate dar nu stiu de ce nu ma atrage acest gen :)

    RăspundețiȘtergere